02.06.2011

Vreau o țară ca afară!

Bănuiesc că mulți dintre voi v-ați gândit la viitor și la cum ve-ți arăta peste câțiva ani. Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu zilele trecute, plecând de la premiza că în curând ia sfârșit tot ceea ce înseamnă viață de student.
Ce-i drept nu mi-am făcut planuri pe termen lung, dar m-am gândit așa: în primul rând să trec de licență și să-mi găsesc un job, vorba aia sunt la vârsta la care nu-mi mai permit să stau pe banii părinților și....cam atât. Mulți m-au întrebat unde mă văd peste 5-10 ani, dar sincer nu am o certitudine. Un lucru știu sigur: nu mă văd în România. Haideți să fim realiști, la noi în țară nu prea sunt posibilități să duci un trai mai mult devât decent și dacă nu ai noroc nici de ăla nu ai parte, așa că de ce să nu țintești mai sus dacă știi că poți. Locuri la universități să tot fie, dar locuri de muncă nu, pe principul acesta se merge la noi la români, faci o facultate și ai deplina onoare să stai cu diploma în ramă desigur, acasă. Să o admire rudele eventual, pentru că șefii sunt mult prea preocupați să-și caute angajați cu experiență. Sincer nu știu dacă lucrurile se vor mai îndrepta cândva în România, dar știți cum e omul, speră până în ultima zi.
Știu că dacă vreau atunci pot să reușesc, trebuie doar să-mi propun și să lupt pentru a-mi atinge obiectivul!
P.S.: Aveți grijă ce vă doriți (să fiți), că s-ar putea îndeplini!

Vreau o țară ca afară!

Bănuiesc că mulți dintre voi v-ați gândit la viitor și la cum ve-ți arăta peste câțiva ani. Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu zilele trecute, plecând de la premiza că în curând ia sfârșit tot ceea ce înseamnă viață de student.
Ce-i drept nu mi-am făcut planuri pe termen lung, dar m-am gândit așa: în primul rând să trec de licență și să-mi găsesc un job, vorba aia sunt la vârsta la care nu-mi mai permit să stau pe banii părinților și....cam atât. Mulți m-au întrebat unde mă văd peste 5-10 ani, dar sincer nu am o certitudine. Un lucru știu sigur: nu mă văd în România. Haideți să fim realiști, la noi în țară nu prea sunt posibilități să duci un trai mai mult devât decent și dacă nu ai noroc nici de ăla nu ai parte, așa că de ce să nu țintești mai sus dacă știi că poți. Locuri la universități să tot fie, dar locuri de muncă nu, pe principul acesta se merge la noi la români, faci o facultate și ai deplina onoare să stai cu diploma în ramă desigur, acasă. Să o admire rudele eventual, pentru că șefii sunt mult prea preocupați să-și caute angajați cu experiență. Sincer nu știu dacă lucrurile se vor mai îndrepta cândva în România, dar știți cum e omul, speră până în ultima zi.

Știu că dacă vreau atunci pot să reușesc, trebuie doar să-mi propun și să lupt pentru a-mi atinge obiectivul!
P.S.: Aveți grijă ce vă doriți (să fiți), că s-ar putea îndeplini!

17.05.2011

Asta.la.(re)vista presei


Varianta print a Ziarului de Iași și-a început astăzi ediția cu un subiect din domeniul sănătății, "Spitalele sint pline de bolnavi tratati cu "leacuri babesti"". Este vorba despre zeci de ieșeni care ajung  anual la spital în stare gravă, după ce s-au tratat acasă din auzite; acesta este și cazul unei bătrâne care și-a tratat singură rana de la buza inferioară, cu o pastilă de la o vecină. După ce pastila și-a făcut efectul femeia a început să aibă dureri și hemoragie externă și odată ajunsă la spital a aflat că are cancer la buza inferioară. Un alt subiect din domeniul sănătății, pe care ziarul îl tratează: "A incercat sa se sinucida cu medicamentele prescrise pentru problemele neurologice de care sufera". Este cazul unui bărbat, care a  ajuns în comă la Clinica de Toxicologie a Spitalului "Sf. Spiridon" dupa ce a înghițit medicamentele prescrise pentru problemele neurologice si psihiatrice de care suferă. Se pare că el nu era la prima încercare de acest gen. 
Deasemenea Ziarul de Iași amintește și despre protestul angajaților de la Spitalul Socola, cauzat de reducerea salariilor, "Protestul disperarii la Spitalul Socola". Protestul a avut urmări semnificative, deoarece pacienții veniți pentru internare au fost lăsați să aștepte la poartă.

Acest subiect se este tratat și de cei de la Bună Ziua Iași, pe online,"Scandal la Spitalul Socola. Angajatii au blocat intrarea". Alte subiecte despre care BZI mai scrie "Agent secret, distrus de jocurile de noroc". Este povestea unui tânăr de 33 de ani, angajat la Serviciul Independent de Informatii și Protecție Internă (SIIPI) , care avea ca viciu jocurile de noroc. La mijlocul lunii aprilie tânărul nervos că și-a pierdut banii la jocuri a lovit cu pumnul unul din aparatele de Agenția Loto, din Complexul Ciurchi, Tătărași, unde obișnuia să joace. Daunele se ridică la 2.000 de lei". Un al III-lea subiect cu care varianta print a ziarului debutează astăzi este "Povestea cutremurătoare a egiptenilor vânduți la Iași".Cazul înfățișează patru egipteni și doi tibetani, cu vârste cuprinse între 16-31 de ani, care nu au mai suportat modul în care erau tratați în țara lor și au vrut să plece. Și-au vândut bunurile personale unor traficanți, care le-au promis ajutorul după ce trec Prutul, dar nu a fost așa. Mai multe informații găsiți pe site-ul ziarului.

Varianta online a ziarului Flacăra Iașuluia început astăzi cu o altă serie de subiecte, în principal despre Comisi Europeană, "care a obligat Guvernul să modifice legislația muncii". Potrivit acestei noi legislații va crește numărul de contracte încheiate pe o perioadă determinată de timp și se va suplimente cu o lună perioada în care angajații care lucrează pe durata normală a timpului de muncă beneficiază de ore libere, de la 60 de zile la 90 calendaristice. "Reclamele interzise invadează marele ecran" , pe 16 mai în Dublin Pub.
Un al subiect despre care Flacăra Iașului vorbește este depre prețul garsonierelor ieșene și nu numai: "Cât mai costă o garsonieră la Iași? Dar în țară?".

După cum s-a putut observa cele trei publicații,de pe online, tratează subiecte total diferite.
Informațiile de care aveți nevoie sunt doar la un click distanță!
http://www.ziaruldeiasi.ro/http://www.flacarais.ro/

16.05.2011

Like Cremita!

Vă mai amintiți spoturile publicitare la Cremita, de la Ulpio? Dacă nu le mai aveți în bagajelul cu memorii vă las un link pentru un scurt refresh.



Comice într-adevăr. Prin intermediul reclamei telespectatorul face cunoștință cu perosoana care consumă produsul, cât și cu biscuții în sine, care seamănă cu o eugenie, "care seamănă cu ceva, dar sunt altceva".
Revenind: nu e o noutate că am ajuns să ne petrecem majoritatea timpului pe internet. Pentru noi nu e tocmai ok, dar pentru alții este mai mult decât excelent.
Primul pas a fost publicitatea tv și stradală, iar acum s-a trecut pe online. De ce nu? Și așa toate merg mai bine pe virtual și în plus nici nu ai nevoie de bani ca să faci publicitate pe internet.
Dacă tot trăim în secolul vitezei și al internetului, am făcut și o analiză a unei campaniei de promovare pe internet.


GO!
  • Cine?
Ulpio 
  • Ce?
 Lansează Cremita, biscuiții lunguieți care țin de foame, "nu de cald. Publicul țintă e format de consumatorii de dulce, în special copii și adolescenți
  • Cum?
Așa cum am afirmat mai sus s-a pornit de la un spot tv și s-a ajuns acum și pe rețelele de socializare, Facebook. Era evident că doar un simplu cont pe Facebook, un album cu imagini și câteva linkuri care fac trimite la spoturile publicitare nu însemnau nimic, pentru că nu aduceau nimic nou. Ulpio își schimbă strategie și lansează biscuiții Cremita și pe Facebook, dar nu oricum ci prin intermediul concursului "Cremita vrea să te cunoască. Tu cunoști Cremita?". Regulile jocului sunt simple: după ce individul și-a cumpărat Cremita, 
completează formularul de înscriere de pe supremegroup.ro cu datele sale plus un material video sau foto (care să conțină produsul) sau un text prin care salută biscuitii Cremita. Cele mai trăsnite poze sunt publicate pe Facebook, 237 până acum. 
Premiile constau în 50 x bax cu 100 Cremita, 100 x bax cu 24 Cremita, în fiecare săptămână.
  • Când?
Concursul se desfășoară în perioada 19 aprilie-19 iunie 2011. Săptămânal se fac trageri la sorț și sunt aleși câte 4 câștigători. Lista cu numele acestora va fi afișată pe www.supremegroup.ro/ ro/ Cremita .
  • Unde?
Pe Facebook
  • De ce?
Obiectivul este creșterea vânzările. Astfel se apelează a acest gen de truc concurs cu premii pentru a atrage publicul de partea sa.
Până în prezent
  • 237 imagini
  • 500 mesaje
  • 159 video
  • 7,413 like-uri
  • 100 comentarii
  • este evident că vânzările au mai crescut din moment ce toți au fotografii și filmulețe cu biscuiții 
Din punctul meu de vedere aceasta a fost mișcare destul de ingenioasă, pentru că până atunci promovarea s-a făcut doar prin intermeniul tv-ului și a panourilor stradale, dar acum s-a intrat și pe filierea mediului online. Din prisma faptului că petrecem foarte mult timp pe internet, observăm mai repede o reclamă, un anunț decât l-am observa pe stradă, iar la tv poate am schimba canalul. Cu atât mai mult îl observăm din moment ce dechizi facebook-ul și primești notificări în legătură cu acest concurs.
 P.S.: Do you like Cremita....pe Facebook?

Împreună pentru o cauză nobilă

În fiecare zi pe Facebook primesc câte o notificare în legătură cu susținerea unei campanii umanitare. Tot ceea ce trebuie să faci ca să o susții este să postezi un link pe profilul tău, pentru ca prietenii tăi să-l poată vedea.

Ideea de promovare a unei astfel de campanii pe o rețea se socializare pare aberantă pentru unii, dar pentru mine nu. Dacă analizăm lucrurile vom vedea că foarte mulți dintre noi petrec 90% din timp pe internet, implicit rețelele de socializare, așa că ne este mult mai ușor să obervăm campania în online decât pe stradă.
Cel care a inițiat primul campanii umanitare pe rețelele de socializare a gândit bine. Într-adevăr trebuie să ai inițiativă și să știi despre ce este vorba.
 Dar pentru acest lucru trebuie respectați o serie de pași.

În primul rând trebuie identificată problema și în al II-lea rând se caută soluții pentru rezolvare. Dar ca să nu vorbesc pe lângă subiect, voi lua un caz: un băiețel în vârstă de 3 ani, din Vaslui, este bolnav de leucemie. Pentru a se vindeca are nevoie de un transplant cu celule stem la o clinică din Germania, dar este foarte costisitor și familia sa nu are resursele financiare necesare pentru o astfel de intervenție.

Trecem la pasul doi:  modul de abordare al problemei.
  • prezentarea problemei (boala a fost descoperită la vârsta de 2 ani și de atunci băiețelul face tratamente cu citostatice; cauzele sunt necunoscute),
  • ce este de făcut (transplant cu celule stem la o clinică din Germania, dar părinții nu au suficienți bani pentru acest translant și din acest motiv fac un apel la umanitate),
  • public țintă (copii care le pot influența deciziile părinților de a dona un ban, părinților care au copii de aceeași vârstă, bunicilor cu nepoți de aceeași vârstă și celor care încă nu sunt părinți dar intenționează. Totodată se adresează persoanelor cu o situație materială foarte bună, care nu se încadrează în nici una din categoriile de mai sus),
  • mesaje cheie: ce vrem să comunicăm publicului țintă, ce sentimente vrem să-i trezim prin campania noastră, ce vrem să-l determinăm să faca (cu alte cuvinte vorbim despre sloganuri, despre mesaje care să sensibilizeze, să determine publicul țintă să doneze bani, sau să fie alături de familia respectivă din punct de vedere moral),
  • actorii principali ai campaniei (în acest caz este chiar băiețelul, pentru că imaginea sa tristă face mai mult decât "o samă de cuvinte"),
  • costuri (depinde aici de tipul campaniei, în cazul unei campanii pe internet costurile sunt minime, pentru că este promovată pe rețelele de socializare, pe bloguri, pe site-uri. Costurile se ridică daca vorbim despre panouri, fluturași, conferințe, emisiuni, spoturi tv),
  • campanie trebuie să se desfășoare pe o anume durată de timp (limita de timp este coordonat de data programată pentru transplant),
  • evaluarea campaniei (rezultatele se văd abia la final, dacă în timpul pe care și l-au propus au strâns suma de bani necesară transplantului).

 Cam aceștia ar fi pașii care trebuie urmați în realizarea unei campanii umanitare. Până maine când vei primi cu siguranță alte notificări despre acest subiect luptă și tu pentru o cauză nobilă!

19.04.2011

AC-iștii în acțiune

Săptămâna trecută am primit o invitație pe Facebook la un eveniment sportiv. E vorba despre a VII-a ediție a Olimpiadei AC, care s-a desfășurat în perioada 8-17 aprilie.
Momentul în sine a fost imortalizat cu un număr infinit de like-uri, comentarii și persoane care și-au anunțat prezența la olimpiadă (fie ca un simplu soectator, fie ca participant...dar între noi fie vorba, mai mulți înscriși decât rezerve care stau pe tușă).


 Olimpiada AC este organizată de Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității "Gheorghe Asachi" din Iași. E o competiție sportivă care îi îndeamnă pe ac-iști să-și lase calculatoarele în stand-by și să se destindă cu jocuri de biliard, tenis de masă, badminton și altele...cu mențiunea că acest efort le va fi răsplătit ulterior, în funcție de rezultatele fiecăruia.

Competiția a debutat anul acesta cu bandmintonul și tenisul de masă, care s-au desfășurat la sala de sport din Campusul Universitar "Tudor Vladimirescu" Iași, pe 7, respectiv 8 aprilie.
Ziua de 9 aprilie a fost una plină pentru organizatori. În primul rând pentru că deja vorbim de weekend și în al II-lea rând pentru că au avut loc mai multe jocuri începând cu biliard și continuând cu fotbal-tenis, bascket și volei. 
AC-iștii nu s-au oprit aici și s-au încumetat și la atletism, fotbal, volei, baseball, șah și table. 
Pentru fiecare sport în parte s-au acordat premii pentru primele 3 locuri, așa că "geniile de calculatoare" nu doar că au mai schimbat meniul și au dat la schimb calculatorul pe bâta de baseball , dar au fost și premiați pentru tenacitate și rapiditate.

Dacă ești student la AC și nu în an terminal, asigură-ți din timp un loc pe lista participanților la sporturile AC-iste de anul viitor, cu un simplu click.
http://www.lsaciasi.ro/oac2011.html

11.04.2011

"Un pumn" de artist

Câteodată oamenii nu sunt ceea ce pretind; de aceea trebuie să vezi dincolo de aparențe și la fel se întâmplă și cu arta.
Pentru mulți arta e sinonim cu siluete sculptate în piatră, picturi bine executate, fotografii la minut sau cu un grafitti pe zidurile periferice ale orașului. Puțini știu însă că orice lucru, fie el cât de mic și banal, poate deveni artă, mai ales dacă îți place ceea ce vezi/ ceea ce faci și dacă e făcut cu mâna ta.
Pentru cei ce vine din suflet e ușor de realizat, pentru cei din exterior e dificil de înțeles.


Clasicul < De ce? >
  • De ce nu putem numi artă  un desen în nisip sau o mâzgâlitură cu pixul pe o coală de hârtie creponată?
  • De ce nu putem  numi artă o baie de culori pe pânză, un punct pe o foaie, o serie de oblici care se bat cap în cap, dar care totuși transmit un mesaj?
  • De ce nu putem numi artă o bucată de material cu felurite tăieturi?
  • De ce nu putem artă un pumn de înregistări video, aruncate într-un colaj?

Răspunsul îl găsim în fiecare dintre noi. Depinde ce înțelegem noi prin artă.
Artist poate fi oricine, cu toții avem o vecină, trecută de vârsta a doua, care până nu demult împletea nepoților plovere; o soră mai mare, care din lipsă de ocupație  mai face câte un globen sau o prietenă care se ocupă de handmade...și pe mama care te surprinde cu rețete noi și uimitor de delicioarse. Oricum ele nu s-au gândit niciodată să-și spună artiste, dar nu-i nimic le spunem noi.
Arta nu trebuie aprobată ci înțeleasă; ea trebuie să-ți ofere un sentiment de bine și nu să te bage în ceață, trezindu-ți întrebări subite. Arta înseamnă în primul rând originalitate și pasiune și ce e mai important: nu are reguli și nici limite!

09.04.2011

"Bucate" de prietenie

Zilele trecute am redescoperit înțelesul cuvântului PRIETEN. 

Nu că nu l-aș fi știut dar acum am văzut dincolo de definiția în sine a termenului. Prietenul e omul care e mereu lângă tine, știe să te asculte, îți oferă cel mai bun sfat, te ajută, te sprijină în tot ceea ce faci. E acolo mereu pentru tine. Teoria o știați și voi, cu practica e mai greu.

De obicei ai anumite aspirații de la cei pe care îi numești prieteni. Obișnuiești să oferi totul și vrei să primești în schimb măcar pe jumătate și când spun totul mă refer la încredere, sprijin, sfaturi și mai ales timp. 
Astfel de prieteni sunt buni la casa omului, indicat e să ai mai puțini și buni decât mulți și fără rost.Într-adevăr mă număr printre cei care au amici cu nemiluita, dar prieteni de suflet mai puțini. Știți cum e, mai răruț că e mai draguț...dar e bine și așa decât deloc. Despre ei aș putea să vorbesc ore în șir, niciodată nu e prea mult și nu-mi lipsește timpul pentru a face asta. 
Ei....:
  • sunt în număr mic și pe cale de dispariție, dar mereu acolo când ai nevoie
  • știu să asculte fără să te certe și te sprijină în tot ceea ce faci
  • sunt dispuși să meargă cu tine până în pânzele albe, oricât de anevoios e drumul
  • uimesc prin maniera lor de a face față cu brio oricărei situații, care pentru tine e pe cât se poate de imposibil de rezolvat
  • au o voce caldă și un loc păstrat într-un colț al sufletului lor
  • își amână propriile probleme pentru a se ocupa de ale tale
  • nu se plâng niciodată că nu au timp pentru tine
  • nu stau pe gânduri când le ceri un lucru și cu atât mai mult nu te refuză


Lista mea pare un soi de pomelnic, dar vă spun din experiență că totul se cam adeverește la un moment dat. Cu alte cuvinte ei ne fac viața mai frumoasă!

Dar ce faci atunci când cei pentru care ești dispus să-ți împarți timpul nu sunt dispuși să și-l irosească cu tine?
Nu prea ai nici o opțiune, deja ești prins într-un lanț al dezamagirilor care îți lasă doar un gust amar. Păstrezi doar amintirile frumoase și ești mereu săritor să mai acorzi o șansă, să faci totul să fie bine...doar că iar faci greșeala de a acorda încredere și de a-ți aduna forțele pentru încă o fărâmă de răbdare. Dar până când?
Nu mai fi naiv, cazul e deja unul pierdut!

Și când credeai că nimic nu te mai miră, apar și ei, cei de la care nu ai mai primit vești de o bună perioadă de timp, cei la care nici nu te așteptai să-ți fie alături. Asta e încă o dovadă că ceea ce nu e neaparat vizibil nu înseamnă că nu există!
Și ei sunt acolo pentru tine necondiționat și știu cum să te surprindă de fiecare dată într-un mod plăcut, într-adevăr  își fac apariția când greul devine mai mare și ce e mai important e că sunt dispuși să petreacă ore în șir pentru a te binedispune, fără a cere nimic în schimb, eventual doar un zâmbet! Oricum aveți multe să vă povestiți.

Sunt convinsă că ați auzit de sintagma: "Prietenul la nevoie se cunoaște". Nu mint când spun că așa și este, e ca un soi de experiment prin care fiecare dintre noi ar trebui să treacă măcar o dată în viață, să vadă cine îi este aproape și cine nu. Ați fi uimiți să constatați că cei de la care aveți cele mai mari așteptări nu vor trece testul.
Noroc de prietenii adevărați, care nu te părăsesc când toate corabiile ți s-au înecat la mal!

Încearcă și tu un "Cântec pentru prieteni" - Compact.










04.04.2011

Ultimul Gând


În sfârșit bătălia dintre print și online se pare că s-a concretizat cu un rezultat...cel puțin în cazul ziarului Gândul. Din aprilie a.c. Gândul e doar la un click distanță, cu alte cuvinte  vorbim despre gratuitate, accesibilitate și confort. Las' că oricum n-avea românu' bani de dat pe un gând ci doar pe presa de scandal.





Asta ar trebui să fie un semnal de alarmă, pentru că așa vor ajunge să dispară toate ziarele noastre, pas cu pas vor migra spre online. Am ajuns să dăm foșnetul ziarului la schimb cu multimedia și în acest ritm vom ajunge prizonerii virtualului, care se scaldă în trafic. Desigur asta se explică prin prezenta criză peste care România nu mai trece, tot din cauza muritorului de rând, evident.

Bătălia asta între print și online e mai mult un soi de lupta între clasic și modern. Clasicul nostru mizează pe mirosul hîrtiei proaspăt ieșite de la tipar, iar modernul merge mână în mână cu tehnologia avansată și pulsează spre online. 

Nu uita dacă vrei să-ți menții statutul de cititor al ziarului Gândul trebui fii deținătorul unui smartphone sau a tabletei PC, nu există cale de mijloc!
Totuși până la îmbunătățirea situației financiare n-ar strica un click pe http://www.gandul.info/ !

02.04.2011

Never alone

Nickelback - "Never gonna be alone" 

Enjoy it!




http://www.youtube.com/watch?v=1GWQ-oDMG6g

Viața nu iartă slabiciunea!



Uneori tratăm viața ca pe un joc de puzzle, din care zilnic luăm cîte o piesă pentru a ne contura viitorul.
Dar tocmai că viața nu e un joc, ci o dură realitate. Știu, sună ca un clișeu dar e adevărat. Oricît de mult ne-am ascunde trebuie să admintem că am devenit niște marionete, păpuși fără viață, care se lasă conduse de ceilalți, așa zișii "stăpîni", care ne luminează viața, ba mai mult decît atît, ne vor binele! Ne amăgim zi de zi cu gîndul că viața și eternitatea momentelor frumoase merg mînă în mînă dar nici o șansă să coborîm cu picioarele pe pămînt. 

Viața nu te ridică, nu te învață, nu te ajută, nu te iartă, ci TU SINGUR trebuie să fii în stare să le faci pe toate. EA merge mai departe, trece peste tine așa cum trec și anii pe care acum îi regreți. În zadar însă, ei au apus de mult!
EA te calcă în picioare dacă nu ești îndeajuns de rapid și hotărît să-i faci față și te lasă în urmă. 
Ce e pentru tine viața?
Poate că răspunsul "corect" ar fi trebuit să vină de pe Google:  < Viața e ceea ce vrei tu să fie/ Trebuie  să o trăiești la maxim și să experimentezi la greu > într-adevăr smart enough to follow. Sloganurile astea ar avea un folos dacă ai ști ce vrei de la viață, dacă ai ști să o înfrunți cu capul sus și să o surpinzi tu și nu EA pe tine. Să stai la pîndă în fiecare minut și să o "ataci" cînd se așteaptă mai puțin. 

Ești slab de caracter?
Nu-i nimic, am o serie de variante care ar trebui să-ți spună dacă ești pe calea ce bună sau ar trebui să te naști din nou.
1. Ai încredere în tine!
1. Schimbă-te acum, cît nu e prea tîrziu!
2. Motivează-te cumva!
3. Ia viața ca pe o provocare căreia îi poți face față detașat!
4. Nu te lăsa călcat în picioare ci fii tu mereu deasupra tuturor!

Dacă nu mai e nimic de făcut atunci există și un plan de rezervă:

2. Nu-i nimic, ca tine mai sunt și alții!
3. Stai liniștit, ești iremediabil!
4. Stai acasă, nu avem nevoie de gîze pe teren!


În viață pornești singur la drum și la final constați că nu e nimeni acolo, la capătul tunelului, să te aștepte, așa că ești la fel ca la început, poate chiar mai singur, dezamăgit și lipsit de vlagă. Nu dispera, pentru că viața nu îi iartă pe cei slabi, care în loc să caute soluții își plîng de milă...ea îți lovește obrazul cînd te aștepți mai puțin, dar trebuie să fii suficient de puternic să-i întorci și celălalt obraz....la urma urmei ceea ce nu te doboară te face mai puternic, remember?

P.S.: "Viața nu iartă slabiciunea" (Adolf Hitler)



19.03.2011

Picanterii columbene


Tunete și fulgere în casa columbenilor de la Izvorani. Războiul dintre Moni și Iri atinge cote maxime, dat fiind faptul că la mijloc este custodia fetiței lor, Irina. Azi se ceartă, mâine se împacă, azi dau divorț, mâine se recăsătoresc, se înseală și apoi  iau de la capăt, tipic monden și penibil. Dar dacă publicul o cere atunci să facem tam-tam. Adevărul e că acum ce mai produc și ziarele câte ceva, pentru că se vinde la pachet cu Cancan-ul. Zgomot, scandal și "complimente" pe sticlă, asta citește românu’ de zi cu zi...până aici nimic nou sub soare.

Nouă e ecuația columbenilor care nu dă cu virgulă, așa cum suntem obișnuiți la cuplurile din România, ci dă cu punct. Se despart pe bune și-și mai războiesc și copilul, fiecare trage de Irina din toate părțile, dar se pare că ăsta micu are câștig de cauză. Vorba aia are un nume de apărat, multe zerouri în cont și clar multă influență asupra judecătorilor, atât de multă încât a lăsat-o pe Moni fără casă, fără mașină și fără bani. Moni a ieșit din viața soțului așa cum a și intrat: fără nimic....de fapt a ieșit cu un gust amar și cu vechiul nume, de Gabor.
Asta e ceva în genul, dă-mi înapoi toate cadourile pe care ți le-am oferit de-a lungul timpului, cu mențiunea că aceste cadouri sunt mai costisitoare. Irinel Columbeanu, care nu se încurcă în minuțiozități. 

 Mariajul lor a fost un un soi de contract între cei doi, Moni îi face un copil și Iri are grijă de viitorul dragii sale soții, doar nu era ca perechea unui om atât de influent, să rămână în anonimatul băcăoan.
Realiști fiind ce-i putea oferi ex-columbeanca fetiței ei dacă acum nu mai are nimic?
Iri a vrut un moștenitor și l-a avut. Preferabil era un băiat și a ieșit fetiță, dar încă mai are timp să profeseze! Esențele tari se țin în sticluțe mici!

Dar tot nu reușesc să deslușesc acest mister, ce au făcut cei doi, așa de impresionant, încât mă tot împiedic de ei zilnic la știri. 
Povestea lor a început frumos...ca și celelalte „povești de dragoste” ale lui Irinel Columbeanu. Un domn prezental atacă din nou, de această dată tocmai în Bacău, unde o găsește pe Moni. O tânără domnișoară suferindă de vedetism, iar el un mare om...de afaceri desigur, care a pornit de jos chipurile și s-a ridicat prin forțele proprii. Din punct de vedere sentimental și-a colorat fiecare anotimp cu câte o nouă achiziție feminină, cu vreo 15-20 de ani mai tânără ca el. Lista începe cu Romanița Iovan, Anna Lesko, Mariana Roșca (modelul Blanche din Suceava) și se oprește la Monica Gabor, pe care o ia de soție în 2006. Dar după cum se vede fericirea nu a ținut decât 5 anișori.

Și s-a mai dus un cuplu din lumea mondenă!


17.03.2011

Adventure, sweet adventure...


Last day...Day 6

Ne-am văzut, ne-am plăcut...
Așa a început povestea noastră și a „celor patru magnifici”. Nu aveau cum să nu-ți placă și să nu te sensibilizeze 4 cățeluși de câteva zile.
Așa cum am mai afirmat povestea lor e cu atât mai tristă cu cât au fost abandonați într-o pungă de gunoi și lăsați chiar lângă cășul de gunoi.
Cît curaj hah?
Nu mult, de fapt asta e dovadă de lașitate. Cine a făcut acest lucru nu era sufiect de matur, responsabil să le găseacă un adăpost măcar. Păcat...poatevestea lor ar fi fost cu totul alta și ar fi supraviețuit toți.
Da ați văzut bine...Bella este singura norocoasă.
Detaliile prea puțin contează acum, putem doar spera la o lume mai bună, de fapt nu cred că „a spera” este termenul corect în contextul erei noastre. Mai potrivit ar fi „să ne amăgim că putem avea o lume mai bună, că putem schimba lumea.
Și cum putem face asta?
Prin felul nostru de a fi, la urma urmei e gratis și nu costă să încerci. Dra dacă se va preconiza un rezultat am putea avea un semn de întrebare, pentru că tocmai ceea ce primește pe gratis este și cel mai spum!
Decât să ne pierdem timpul căutând soluții pentru o lume ideaă mai bine am începe să dăm noi înșine dovadă de această presupusă calitate.
Să încerci nu costă și nici nu e gratis!





15.03.2011

Adventure, sweet adventure...

Day 5

Bella a fost primită așa  cum se cuvine, cu multă căldură. Într-adevăr era deja un membru al familiei, un copil ce-i drept, către care se îndrepta toată atenția din casă. 
Trebuie să recunosc că acum cred în vorbele unui bătrân care spunea mereu că există o legătură special între „cei doi camarazi care străbat împreună al vieții drum”, cu alte cuvinte între un câine și stăpânul său. Am văzut asta la Bella. În brațele lui Mishu se liniștește, adorame, se alintă, așa cum încă obișnuiește să o facă înainte de a adormi.

A trecut deja o luna de când Bella e la el. De aproximativ o săptămâna a deschis și ochișorii și a început să și latre...ce-i drept în somn, dar e și acesta un început.
Încă nu ne-am clarificat dacă e de rasă sau nu, dar ce mai contează atât tip cât îți înseninează zilele, le face mai frumoase, mai pline de viață. Ce bucurie poate fi mai mare decât să știi că te ăntorci de la muncă, obosit și acasă te așteaptă cineva.
 Da într-adevăr sună ca un clișeu dar nu e și chiar de-ar fi cui îi pasă?
Alături de Bella fiecare zi ce trece e mai frumoasă, am simtit-o și eu pe pielea mea.






Adventure, sweet adventure...


Day 4

Revin la episodul în care și-a făcur apariția primul stăpân pentru cățelușul alb, care este de fapt o ea, Bella.
Pentru că persoana care s-a îndrăgostit de Bella imediat ce a văzut pozele cu ea este tocmai din din Botoșani și nu avea cum să ajungă în aceeași zi în Iași și pentru că a II-a zi se anunțase control în cămin am  ajuns de unde am plecat.

Obiectiv: să găsim pe cineva disponibil să aibă grijă de Bella peste noapte.
Până ne-am atins obiectivul nu a durat nici mai mult, nici mai puțin de 3-4 ore dar important e că l-am atins într-un final.

Adventura a continuat și a II-a zi când stăpânul botoșănean și-a făcut apariția. Credeți-mă când vă spun că între al nostru bun prieten Mishu și Bella a fost dragoste la prima vedere. A primit-o în viața sa cu atâta dragoste cum nu am mai văzut până acum. În el era un ameste de nerăbdare, emoție și  grijă pentru asta mică. Așa ca un frate mai mare să-i spunem.
Lista de cumpărături
-          seringă
-          biberon
-          lapte pentru pisici
-          multa dăruire, căci de asta a dat dovadă al nostru Mishu
  
Ei și abia de aici începe adevarata aventură pentru cei doi. Înainte de toate întâlnirea celor doi se concretizează cu o plimbare la Botoșani și un nou membru în familia lui Mishu.
And this is not the end!

13.03.2011

Adventure, sweet adventure...

Day 3

Revenind la mesajele care “curgeau” pe Facebook, în care utilizatorii își exprimau dorința de a vedea cățeii cu intenția de a le deveni și stăpâni trebuie să recunosc că am avut o mare dezamagire. Doar două persoane au venit într-adevăr a II- zi să-i vadă și unul dintre ei, cel mai  mic dar cel mai mâncăcios, a fost pe loc „adoptat”.
Acum mai rămăseseră doi, cărora trebuia musai să le găsim un adăpost pentru că în cămin nu-i mai puteam ține, dat fiind faptul că circula zvonul unui control.

Oricât de mult ne-am fi străduit nu aveam cum să mai găsim încă două persoane care să-i ia acasă așa că una din colegele mele de cameră a pornit în goana unuk stăpân, la propriu. A mers și a batut din casă în casă în speranța că se va găsi cineva care să-i vrea, dar fără prea mult succes.

Ultima încercare: la florărie.
Uneori locurile care nu au legătură direct cu ceea ce ne interesează se pot dovedi de-a dreptul interesante și pline de surpize. Da este exact ceea la ce vă gândiți voi, femeia de la florărie a fost deacord să-i ia acasă.
Așa că am putut răsufla ușurate după această goană după stăpâni, după o noapte în care nici una dintre noi nu a închis un ochi pentru că aștia mici făceau gălăgie, ba le era foame, ba frig plus că simțeau lipsa mamei și a trebuit să facem cu rândul și să stăm de veghe, să nu cadă din cutie, să-i hrănim.
Obositor dar plăcut!

12.03.2011

Adventure, sweet adventure...

Day 2

 

Următorul pas a fost să le găsim câte un stăpân așa că am intrat într-o nouă adventură, virtuală de această dată.
Etape: Telefon – Messenger - Facebook
Astfel am ajuns la conversații interminabile despre povestea cățelușilor la telefon, schimb de poze pe messenger și după îndelungi căutări am găsit și un stăpân pentru cățelușul alb.
Acțiunea noastră a continuat și pe Facebook, mai erau încă trei care așteptau să fie luați acasă. Așa că am uploadat câteva poze și în următoarele 10 minute albumul cu „cei patru magnifici” a primit pe puțin 20 de like-uri și comenturi. Ulterior a curs cu mesaje în care mulți își doreau să  vină să îi vadă.

Cum s-au concretizat aceste dorințe?

De ce să intrăm în detalii acum, când este și mâine o zi?

11.03.2011

Adventure, sweet adventure...


Day 1

Așa cum v-am promis am revenit pe același petec de hârtie.

Colega mea nu a putut rezista în fața cățelușilor adorabili și i-a adus în cameră. După cum ați putut vedea și în imaginea postării precedente trei dintre ei erau negri și unul alb.
La început am mers pe ideea că îi vom hrăni și mai vedem noi după ce și cum.
Instrumente necesare: cutie, plover, ouă, seringă, multă răbdare și dăruire.

1. Le-am schimbat dormitorul, am făcut schimbul între punga în care erau și o cutie cu un plover, pentru a se încălzi că și așa erau înghețați la frigul care era afară.
2. Am sunat un medic veterinar pentru a afla cu ce să îi hrănim.
Cu ouă crude, bătute și un strop de lapte. Poate vă întrebați de ce nu le-am putut da lapte de vacă sau orice altceva. În primul rând nu au voie nimic altceva în afară de laptele mamei cum se spune, laptele de vacă le poate cauza moartea, dar asta e valabil până deschid ochii. Ba mai mult am aflat că pentru a simula prezența mamei e necesară o sticlp cu apă caldă (căldura mamei) și un ceas (ticăitul e asemănat cu bătăile inimii).
3. Am cumpărat și o seringă ca să-i hrănim.
4. Dat fiind faptul că suntem 4 fete în cameră și ei erau tot patru, fiecare dintre noi a hrănit câte unul. Cel mai slabuț dintre ei spre surprinderea noastră mânca cel mai mult, iar cel mai grăsuț nu prea voia să ne onoreze cu prezența la masă. Dar mare vă va fi surpiza mai târziu.

Evident că după o masă caldă nu a urmat decât un somn dulce și profund, dar nu pentru mult timp.
Continuarea....mâine la aceeași oră, pe bulevardul unui petec de hârtie.

10.03.2011

Adventure, sweet adventure...


M-am gândit să vă povestesc despre “cei patru magnifici” care au intrat în viața noastră (a mea și a colegelor de cameră, din cămin), acum o lună.
Cine sunt ei?
Patru cățeluși absolut adorabili, pe care i-a găsit una din colegele de cameră. Povestea lor e cu atât mai tristă cu cât erau într-o pungă de unică folosință, chiar în fața căminului, lângă coșul de gunoi. Vă întrebați cine ar putea să facă un asemenea gest? Cu siguranță cineva fără inimă.
De ce ne mai miră lucrurile astea când în jurul nostru indiferețna e în floare? Sincer nu ar trebui ; dacă până și mamele își abandonează nou-născuții în tomberoane sau în toaletele publice. Cu toate acestea astfel de lucruri ne mișcă, tocmai pentru că suntem oameni și ne pasă...sau cel puțin unii dintre noi sunt!
Ceea ce mă intrigă e cum de nu i-a văzut nimeni până atunci ?
Totuși erau patru căței, de câteva zile ce-i drept dar destul de zgomotoși, în fața căminului. Practic era imposibil să treci pe lângă ei și să nu-i observi sau să-i auzi. Trecând peste asta vreau să vă spun să erau absolut adorabili, numai buni de luat acasă.
Ce am făcut noi ?
Asta vă voi spune în postările următoare. Timp de șase zile vă dau întâlnire pe același petec de hârtie, pentru mai multe detalii despre adventura “celor patru magnifici”, cum i-am numit noi.
Vă aștept mâine!

08.03.2011

Pete de poveste

The curios case of Benjamin Button


 Probabil majoritatea dintre voi ați vizionat deja filmul  The Curious Case of Benjamin Button, în regia lui David Fincher, SUA 2008, cu Brad Pitt și  Cate Blanchett în rolurile principale. La fel am făcut și eu, ieri pentru a III-a oară deja, pentru că mi-a plăcut prea mult, deși povestea e tristă. La început am vizionat un trailer, însă a fost îndeajuns de convingător și am decis să văd filmul. Povestea a fost un success din prisma subiectului: înlocuirea cleor două etape importante din viața unui om, copilăria și bătrânețea. Filmul este inspirat dintr-o povestire a lui F. Scott Fitzgerald, care, la randul lui, a fost inspirat de remarca lui Mark Twain: "ce păcat că cea mai bună parte a vieții vine la început, iar cea mai rea la sfârșit...".  După prima vizionare cuvintele nu-și mai aveau rostul, dar acum “se așează nestingherite pe o foaie albă de hârtie” la pachet cu rememorarea unor scene puternice din film, care lasă un ușor gust amar. 

Trailer The curios case of Benjamin Button 


La început…

Filmul începe cu imaginea unei bătrâne pe patul de spital care îi povesteste fiicei sale povestea de dragoste a vieții ei, în timp ce aceasta din urma frunzărește un jurnal.

Se continuă cu imaginea unei familii perfecte până în momentul nașterii primului copil. Acest moment este considerat declinul familiei respective: mama moare la nașterea copilului, iar tatăl decide sa îl abandoneze pe treptele unei case de bătrâni. De aici și subiectul filmului. Bebelușul este abandonat pentru că se naște bătrân, e un monstru și se pare că tatăl nu este suficient de puternic să-și accepte destinul. De aceea și numele de The curios case, tocmai pentru că e straniu de curios cum așa ceva ar fi posibil. Un nou-născut cu trăsăturile unui om de 80 de ani, a cărui viața decurge în sens invers și în loc să îmbătrânească, el întinerește. E curios cum își poate trăi viața astfel și mai ales cum se termină totul.

Imaginea "micului monstru" înfășurat în scutece este unul din acele momente care îți taie respirația, numai la gândul că ar putea exista așa ceva pe pământ, dar stați că vorbim de un film totuși. Cu toate aceste scena în sine nu are cum să nu provoace repulsie ținând cont că bebelușul are fața brăzdată de riduri, pielea uscata, pete din cauza îmbătrânirii și incapacitatea de a merge într-o prima faza decât în scaunul cu rotile sau în carje.
Numele lui este Benjamin Button, rol interpretat de Brad Pitt. El întinerețte frumos pe zi ce trece. Astfel de transformă dintr-un bătrân ghebos în scaun cu rotile la varsta de 5-6 ani într-un barbat fermecator (40-50 ani), respectiv copil cu chip rebel (9-14 ani). Deși este abandonat de tatăl său, este adoptat de o femeie de culoare, care îl iubește ca pe propiul copil. Mediul în care va crește e unul prielnic, o casă de bătrâni în care toți sunt la fel și nu are cum să fie discriminat.Acolo învață să îi asculte pe ceilalți, să cânte la pian, să recite versuri și deasemenea ia parte și la aniversări, unde o va cunoaște și pe cea care avea să fie mai târziu mama copilului său.

Cum era de așteptat povestea capătă o nouă dimensiune atunci când în context apare o femeie, o poveste de dragoste. Numele ei este Daisy (Cate Blanchett), nepoata unei femei de la casa de bătrâni. Daisy devinde treptat tovarășa de joacă a lui Benjamin și este singura care observă că el este diferit; vede ce se află dincolo de o piele uscată cu multe riduri.

Nu știu dacă este redat foarte bine în film ce simte cineva care întinerește pe zi ce trece, în timp ce toţi cei din jurul său îmbătrânesc și-i pierde pe fiecare pe rând. Dacă mă gândesc mai bine și pentru Benjamin funcționează același ceas, al înaintării în viață, pentru că învață, descoperă totul pas cu pas, Vorbim în acest caz de experiența pe care o acumulează de-a lungul vieții sale. Difeerența o face aspectul.

Cunoaște prima dată dragostea în jurul vârstei de 30 de ani, atunci când se întoarce acasă după ce o vreme fusese plecat să prindă gustul vietii. Are o mica idilă cu o rusoaică care îl învață să mănânce icre negre și să bea votcă. Sentimentul reapare în momentul în care se reîntâlnește cu prietena sa din copilărie, acum o dansatoare de succes, o femeie emancipată, aparent dificil de păstrat, Daisy. Pentru un moment destinele celor doi par să se intersecteze și trăiesc împreună o frumoasă poveste de dragoste, care se concretizează cu un copil, dar totul ia sfârșit în scurt timp. 

În înțelepciunea unei adolescențe zbuciumate ia decizia de a renunța la tot pentru a nu-i îngreuna situația femeii iubite, pentru a nu fi nevoită să crească doi copii în loc de unul, fetița lor. Așa că preferă să plece înainte să devină o povară.
Lacrimogen?  Poate.
 Dramatic?  Cu siguranță.
Plictisitor?  Depinde cum privești lucrurile. 

"You couldn’t raise the two of us" spune Benjamin, dar asta rămâne să descoperiți voi după vizionarea filmului, care nu ține mai mult de 3 ore. Unii ar spune că e mult, eu spun că merită!

The curios case of Benjamin Button are 13 nominalizări la premiile Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun scenariu, cel mai bun machiaj). Din distribuție fac parte: Brad Pitt, Cate Blanchett, Julia Ormond, Taraji P. Henson, Jason Flemyng. Regia este semnata de David Fincher (Zodiac, Panic Room, Fight Club) iar scenariul poartă amprenta lui Kelly Curley și Tom Reta.

Vizionare placută!
http://www.imdb.com/title/tt0421715/

02.03.2011

Mărțișorul ATRAG

Ieri, 1 Martie, membrii < ATRAG > (Asociația Tinerilor Români din afara granițelor) au împărțit mărțișoare în fața Universității "Al. I. Cuza" din Iași tuturor trecătorilor. Și nu au oferit orice mărțișoare, ci personalizate, cu steagul României și inscripția numelui ATRAG. Acțiunea a fost organizată de < Noii golani > în parteneriat cu cei de la < ATRAG> și a fost un succes.



Mărțișorul tricolor a avut priză la trecători astfel încât s-a ajuns la un număr de 350 de persoane care au primit acest simbol al primăverii. Distribuirea mărțișoarelor s-a făcut în intervalul orelor 14.00-15.00, așa cum am precizat mai sus, în fața Universității "Al. I. Cuza" din Iași, de către 10 membri ATRAG.

Mai jos aveți câteva imagini de la Operațiunea < Mărțișorul ATRAG>, care s-a încheiat cu succes.

Enjoy it!

http://www.noiigolani.ro/

 http://atrag.blogspot.com/

01.03.2011

În culori de Mărțișor

Oficial a sosit primăvara și cu ea și astenia specifică sezonului. Așa că am dat un search rapid pe Google să văd ce mai e nou în materie de mărțișoare, capitolul hand made.
Prima imagine care mi-a apărut este din categoria < Mărțișoare Butterflowers >, pictate cu acrylic (rezistent la apă), sub forma de broșe sau felicitări. Le găsiți în Piața Unirii din Cluj-Napoca în perioada 25.02.2011-02.03.2011. Cam departe dar sunt destul de drăguțe.



Mai jos am făcut un top 5 cu alte mărțișoare care mi-au atras atenția. Așa că dacă ați rămas în pană de idei aruncați o privire.

I.

 II.

 

III.

IV.


V.

 



Prin obiectiv

Am realizat și un al II-lea interviu, de această dată pe messenger. Tema este arta fotografică. În rândurile de mai jos îl veți descoperi pe Vlad Hurdubaia, un tânăr pasionat de fotografie. De ce l-am ales pe el? Pentru că îmi plac ideile pe care le transpune în pozele sale. Desigur aveți și adresa blogului său, <Moments from time> la finele interviului. 

Enjoy it!

Cristina Bărbuță (C.B.): Cum a luat naștere pasiunea ta pentru arta fotografică?
Vlad Hurdubaia (V.H.):  Pasiunea pentru fotografie există de mult,dar nu a fost scoasă la suprafață și exploatată :D. De fiecare dată când aveam un aparat foto în mână, începeam să fotografiez orice vedeam, dar atat . Până într-o zi, când am început , pur și simplu, să acord mai multa importanta la ce fotografiez si cum sa o fac. Am rasfoit   internetul dupa cursuri,blog-uri,reviste de unde am inceput sa învăț și încă o fac. Mai am mult de învatat și timp este din plin. De curand am început un curs foto, care se axeaza pe fotografia de studio.
C.B.: La început a fost chitara, acum fotografia. Reușești să le împaci pe amândouă?
V.H.: A fost un timp în care am neglijat chitara, eram prea prins de fotografie sa citesc cât mai multe : )), dar acum s-a restabilit balanța . Cum? Pur și simplu las fotografia și iau chitara și zdrăngănesc măcar o ora pe zi.
C.B.: Am văzut că ai deja un blog, unde cei interesați își pot aprecia munca. Te-ai gândit la o expoziție?
V.H.: Sigur. Dar mai târziu dupa ce voi căpăta mai multă experiență și voi realiza că fotografiile mele sunt apreciate de persoanele cu experiență.
C.B.: Ai un fotograf ale cărui poze le apreciezi?
V.H.:  Îmi place Sorin Onisor. Are un stil aparte, individual . Pe viitor poate voi avea placerea să mă alătur lui la o expediție foto . Știu că e deschis la astfel de lucruri.
C.B.: Ce lucruri te inspiră?
V.H. : Cred că muzica. Imi vin idei ascultând muzică. Dar când nu e asta , daca văd ceva ce îmi atrage privirea și interesul , vreau să îl fotografiez.
C.B. : Ce îți place să pozezi?
V.H. :  Îmi place macrofotografia , ca orice începator . Sunt curios cum arată toate lucrurile mici prin obiectiv. E o lume la care nu mulți dau importanță; mă refer la cei care nu sunt fotografi . Pe locul doi sunt toate celelalte categorii :))
C.B. : Pe ce mizezi mai mult, pe alb-negru sau pe jocul de culori ?
V.H.:   Sunt fotografii care arată mai bine în alb-negru și altele color. Încă nu am deprins un stil anume, merg pe amândouă . Dar știu că fotografia alb negru e mai pretențioasă ; sunt multe lucruri de care trebuie să ții cont în acest stil.
C.B.:Care este cea mai mare teama a ta în acest domeniu?
V.H.:   Mi-e teama să nu-mi fie plăcute fotografiile oricât aș încerca eu să iasă bine. Dar daca s-ar întâmpla acest lucru aș continua să fotografiez  pentru mine. Ar rămâne în continuare  un hobby.
C.B.: Cea mai ciudată poză facută de tine?
V.H.: Nu stiu, stai să caut :D, probabil ar fi la o clătita zâmbitoare : )). Nu ma întreba mai multe :D.
C.B. : Dacă tot a venit primăvara, oficial, spune-mi cum ar arăta o poza care descrie ziua de 1 martie ?
V.H.: O mulțime de persoane cu mărțișoare în piept și ghiocei în mână.
C.B.: Cum vezi tu imaginea unui mărțișor perfect pentru cineva drag ?
V.H.: Ar arăta ca cel mai scump mărțisor . 
C.B.: Participi la un concurs foto pe tema “Iașul în culori de mărțișor”, cum ar arăta o astfel de poză si de ce?
V.H.: Cred că aș căuta un parc sau o zona unde ar fi multă lume la plimbare, bucurându-se de primăvara ce bate la ușă. Bineînțeles nelipsind mărțișoarele și ghioceii. De ce? Pentru că reprezintă un simbol al primăverii.

Pentru a vă scălda ochiul în culori