Bella a fost primită așa cum se cuvine, cu multă căldură. Într-adevăr era deja un membru al familiei, un copil ce-i drept, către care se îndrepta toată atenția din casă. Trebuie să recunosc că acum cred în vorbele unui bătrân care spunea mereu că există o legătură special între „cei doi camarazi care străbat împreună al vieții drum”, cu alte cuvinte între un câine și stăpânul său. Am văzut asta la Bella. În brațele lui Mishu se liniștește, adorame, se alintă, așa cum încă obișnuiește să o facă înainte de a adormi.
A trecut deja o luna de când Bella e la el. De aproximativ o săptămâna a deschis și ochișorii și a început să și latre...ce-i drept în somn, dar e și acesta un început.
Încă nu ne-am clarificat dacă e de rasă sau nu, dar ce mai contează atât tip cât îți înseninează zilele, le face mai frumoase, mai pline de viață. Ce bucurie poate fi mai mare decât să știi că te ăntorci de la muncă, obosit și acasă te așteaptă cineva.
Da într-adevăr sună ca un clișeu dar nu e și chiar de-ar fi cui îi pasă?
Alături de Bella fiecare zi ce trece e mai frumoasă, am simtit-o și eu pe pielea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu