19.03.2011

Picanterii columbene


Tunete și fulgere în casa columbenilor de la Izvorani. Războiul dintre Moni și Iri atinge cote maxime, dat fiind faptul că la mijloc este custodia fetiței lor, Irina. Azi se ceartă, mâine se împacă, azi dau divorț, mâine se recăsătoresc, se înseală și apoi  iau de la capăt, tipic monden și penibil. Dar dacă publicul o cere atunci să facem tam-tam. Adevărul e că acum ce mai produc și ziarele câte ceva, pentru că se vinde la pachet cu Cancan-ul. Zgomot, scandal și "complimente" pe sticlă, asta citește românu’ de zi cu zi...până aici nimic nou sub soare.

Nouă e ecuația columbenilor care nu dă cu virgulă, așa cum suntem obișnuiți la cuplurile din România, ci dă cu punct. Se despart pe bune și-și mai războiesc și copilul, fiecare trage de Irina din toate părțile, dar se pare că ăsta micu are câștig de cauză. Vorba aia are un nume de apărat, multe zerouri în cont și clar multă influență asupra judecătorilor, atât de multă încât a lăsat-o pe Moni fără casă, fără mașină și fără bani. Moni a ieșit din viața soțului așa cum a și intrat: fără nimic....de fapt a ieșit cu un gust amar și cu vechiul nume, de Gabor.
Asta e ceva în genul, dă-mi înapoi toate cadourile pe care ți le-am oferit de-a lungul timpului, cu mențiunea că aceste cadouri sunt mai costisitoare. Irinel Columbeanu, care nu se încurcă în minuțiozități. 

 Mariajul lor a fost un un soi de contract între cei doi, Moni îi face un copil și Iri are grijă de viitorul dragii sale soții, doar nu era ca perechea unui om atât de influent, să rămână în anonimatul băcăoan.
Realiști fiind ce-i putea oferi ex-columbeanca fetiței ei dacă acum nu mai are nimic?
Iri a vrut un moștenitor și l-a avut. Preferabil era un băiat și a ieșit fetiță, dar încă mai are timp să profeseze! Esențele tari se țin în sticluțe mici!

Dar tot nu reușesc să deslușesc acest mister, ce au făcut cei doi, așa de impresionant, încât mă tot împiedic de ei zilnic la știri. 
Povestea lor a început frumos...ca și celelalte „povești de dragoste” ale lui Irinel Columbeanu. Un domn prezental atacă din nou, de această dată tocmai în Bacău, unde o găsește pe Moni. O tânără domnișoară suferindă de vedetism, iar el un mare om...de afaceri desigur, care a pornit de jos chipurile și s-a ridicat prin forțele proprii. Din punct de vedere sentimental și-a colorat fiecare anotimp cu câte o nouă achiziție feminină, cu vreo 15-20 de ani mai tânără ca el. Lista începe cu Romanița Iovan, Anna Lesko, Mariana Roșca (modelul Blanche din Suceava) și se oprește la Monica Gabor, pe care o ia de soție în 2006. Dar după cum se vede fericirea nu a ținut decât 5 anișori.

Și s-a mai dus un cuplu din lumea mondenă!


17.03.2011

Adventure, sweet adventure...


Last day...Day 6

Ne-am văzut, ne-am plăcut...
Așa a început povestea noastră și a „celor patru magnifici”. Nu aveau cum să nu-ți placă și să nu te sensibilizeze 4 cățeluși de câteva zile.
Așa cum am mai afirmat povestea lor e cu atât mai tristă cu cât au fost abandonați într-o pungă de gunoi și lăsați chiar lângă cășul de gunoi.
Cît curaj hah?
Nu mult, de fapt asta e dovadă de lașitate. Cine a făcut acest lucru nu era sufiect de matur, responsabil să le găseacă un adăpost măcar. Păcat...poatevestea lor ar fi fost cu totul alta și ar fi supraviețuit toți.
Da ați văzut bine...Bella este singura norocoasă.
Detaliile prea puțin contează acum, putem doar spera la o lume mai bună, de fapt nu cred că „a spera” este termenul corect în contextul erei noastre. Mai potrivit ar fi „să ne amăgim că putem avea o lume mai bună, că putem schimba lumea.
Și cum putem face asta?
Prin felul nostru de a fi, la urma urmei e gratis și nu costă să încerci. Dra dacă se va preconiza un rezultat am putea avea un semn de întrebare, pentru că tocmai ceea ce primește pe gratis este și cel mai spum!
Decât să ne pierdem timpul căutând soluții pentru o lume ideaă mai bine am începe să dăm noi înșine dovadă de această presupusă calitate.
Să încerci nu costă și nici nu e gratis!





15.03.2011

Adventure, sweet adventure...

Day 5

Bella a fost primită așa  cum se cuvine, cu multă căldură. Într-adevăr era deja un membru al familiei, un copil ce-i drept, către care se îndrepta toată atenția din casă. 
Trebuie să recunosc că acum cred în vorbele unui bătrân care spunea mereu că există o legătură special între „cei doi camarazi care străbat împreună al vieții drum”, cu alte cuvinte între un câine și stăpânul său. Am văzut asta la Bella. În brațele lui Mishu se liniștește, adorame, se alintă, așa cum încă obișnuiește să o facă înainte de a adormi.

A trecut deja o luna de când Bella e la el. De aproximativ o săptămâna a deschis și ochișorii și a început să și latre...ce-i drept în somn, dar e și acesta un început.
Încă nu ne-am clarificat dacă e de rasă sau nu, dar ce mai contează atât tip cât îți înseninează zilele, le face mai frumoase, mai pline de viață. Ce bucurie poate fi mai mare decât să știi că te ăntorci de la muncă, obosit și acasă te așteaptă cineva.
 Da într-adevăr sună ca un clișeu dar nu e și chiar de-ar fi cui îi pasă?
Alături de Bella fiecare zi ce trece e mai frumoasă, am simtit-o și eu pe pielea mea.






Adventure, sweet adventure...


Day 4

Revin la episodul în care și-a făcur apariția primul stăpân pentru cățelușul alb, care este de fapt o ea, Bella.
Pentru că persoana care s-a îndrăgostit de Bella imediat ce a văzut pozele cu ea este tocmai din din Botoșani și nu avea cum să ajungă în aceeași zi în Iași și pentru că a II-a zi se anunțase control în cămin am  ajuns de unde am plecat.

Obiectiv: să găsim pe cineva disponibil să aibă grijă de Bella peste noapte.
Până ne-am atins obiectivul nu a durat nici mai mult, nici mai puțin de 3-4 ore dar important e că l-am atins într-un final.

Adventura a continuat și a II-a zi când stăpânul botoșănean și-a făcut apariția. Credeți-mă când vă spun că între al nostru bun prieten Mishu și Bella a fost dragoste la prima vedere. A primit-o în viața sa cu atâta dragoste cum nu am mai văzut până acum. În el era un ameste de nerăbdare, emoție și  grijă pentru asta mică. Așa ca un frate mai mare să-i spunem.
Lista de cumpărături
-          seringă
-          biberon
-          lapte pentru pisici
-          multa dăruire, căci de asta a dat dovadă al nostru Mishu
  
Ei și abia de aici începe adevarata aventură pentru cei doi. Înainte de toate întâlnirea celor doi se concretizează cu o plimbare la Botoșani și un nou membru în familia lui Mishu.
And this is not the end!

13.03.2011

Adventure, sweet adventure...

Day 3

Revenind la mesajele care “curgeau” pe Facebook, în care utilizatorii își exprimau dorința de a vedea cățeii cu intenția de a le deveni și stăpâni trebuie să recunosc că am avut o mare dezamagire. Doar două persoane au venit într-adevăr a II- zi să-i vadă și unul dintre ei, cel mai  mic dar cel mai mâncăcios, a fost pe loc „adoptat”.
Acum mai rămăseseră doi, cărora trebuia musai să le găsim un adăpost pentru că în cămin nu-i mai puteam ține, dat fiind faptul că circula zvonul unui control.

Oricât de mult ne-am fi străduit nu aveam cum să mai găsim încă două persoane care să-i ia acasă așa că una din colegele mele de cameră a pornit în goana unuk stăpân, la propriu. A mers și a batut din casă în casă în speranța că se va găsi cineva care să-i vrea, dar fără prea mult succes.

Ultima încercare: la florărie.
Uneori locurile care nu au legătură direct cu ceea ce ne interesează se pot dovedi de-a dreptul interesante și pline de surpize. Da este exact ceea la ce vă gândiți voi, femeia de la florărie a fost deacord să-i ia acasă.
Așa că am putut răsufla ușurate după această goană după stăpâni, după o noapte în care nici una dintre noi nu a închis un ochi pentru că aștia mici făceau gălăgie, ba le era foame, ba frig plus că simțeau lipsa mamei și a trebuit să facem cu rândul și să stăm de veghe, să nu cadă din cutie, să-i hrănim.
Obositor dar plăcut!

12.03.2011

Adventure, sweet adventure...

Day 2

 

Următorul pas a fost să le găsim câte un stăpân așa că am intrat într-o nouă adventură, virtuală de această dată.
Etape: Telefon – Messenger - Facebook
Astfel am ajuns la conversații interminabile despre povestea cățelușilor la telefon, schimb de poze pe messenger și după îndelungi căutări am găsit și un stăpân pentru cățelușul alb.
Acțiunea noastră a continuat și pe Facebook, mai erau încă trei care așteptau să fie luați acasă. Așa că am uploadat câteva poze și în următoarele 10 minute albumul cu „cei patru magnifici” a primit pe puțin 20 de like-uri și comenturi. Ulterior a curs cu mesaje în care mulți își doreau să  vină să îi vadă.

Cum s-au concretizat aceste dorințe?

De ce să intrăm în detalii acum, când este și mâine o zi?

11.03.2011

Adventure, sweet adventure...


Day 1

Așa cum v-am promis am revenit pe același petec de hârtie.

Colega mea nu a putut rezista în fața cățelușilor adorabili și i-a adus în cameră. După cum ați putut vedea și în imaginea postării precedente trei dintre ei erau negri și unul alb.
La început am mers pe ideea că îi vom hrăni și mai vedem noi după ce și cum.
Instrumente necesare: cutie, plover, ouă, seringă, multă răbdare și dăruire.

1. Le-am schimbat dormitorul, am făcut schimbul între punga în care erau și o cutie cu un plover, pentru a se încălzi că și așa erau înghețați la frigul care era afară.
2. Am sunat un medic veterinar pentru a afla cu ce să îi hrănim.
Cu ouă crude, bătute și un strop de lapte. Poate vă întrebați de ce nu le-am putut da lapte de vacă sau orice altceva. În primul rând nu au voie nimic altceva în afară de laptele mamei cum se spune, laptele de vacă le poate cauza moartea, dar asta e valabil până deschid ochii. Ba mai mult am aflat că pentru a simula prezența mamei e necesară o sticlp cu apă caldă (căldura mamei) și un ceas (ticăitul e asemănat cu bătăile inimii).
3. Am cumpărat și o seringă ca să-i hrănim.
4. Dat fiind faptul că suntem 4 fete în cameră și ei erau tot patru, fiecare dintre noi a hrănit câte unul. Cel mai slabuț dintre ei spre surprinderea noastră mânca cel mai mult, iar cel mai grăsuț nu prea voia să ne onoreze cu prezența la masă. Dar mare vă va fi surpiza mai târziu.

Evident că după o masă caldă nu a urmat decât un somn dulce și profund, dar nu pentru mult timp.
Continuarea....mâine la aceeași oră, pe bulevardul unui petec de hârtie.

10.03.2011

Adventure, sweet adventure...


M-am gândit să vă povestesc despre “cei patru magnifici” care au intrat în viața noastră (a mea și a colegelor de cameră, din cămin), acum o lună.
Cine sunt ei?
Patru cățeluși absolut adorabili, pe care i-a găsit una din colegele de cameră. Povestea lor e cu atât mai tristă cu cât erau într-o pungă de unică folosință, chiar în fața căminului, lângă coșul de gunoi. Vă întrebați cine ar putea să facă un asemenea gest? Cu siguranță cineva fără inimă.
De ce ne mai miră lucrurile astea când în jurul nostru indiferețna e în floare? Sincer nu ar trebui ; dacă până și mamele își abandonează nou-născuții în tomberoane sau în toaletele publice. Cu toate acestea astfel de lucruri ne mișcă, tocmai pentru că suntem oameni și ne pasă...sau cel puțin unii dintre noi sunt!
Ceea ce mă intrigă e cum de nu i-a văzut nimeni până atunci ?
Totuși erau patru căței, de câteva zile ce-i drept dar destul de zgomotoși, în fața căminului. Practic era imposibil să treci pe lângă ei și să nu-i observi sau să-i auzi. Trecând peste asta vreau să vă spun să erau absolut adorabili, numai buni de luat acasă.
Ce am făcut noi ?
Asta vă voi spune în postările următoare. Timp de șase zile vă dau întâlnire pe același petec de hârtie, pentru mai multe detalii despre adventura “celor patru magnifici”, cum i-am numit noi.
Vă aștept mâine!

08.03.2011

Pete de poveste

The curios case of Benjamin Button


 Probabil majoritatea dintre voi ați vizionat deja filmul  The Curious Case of Benjamin Button, în regia lui David Fincher, SUA 2008, cu Brad Pitt și  Cate Blanchett în rolurile principale. La fel am făcut și eu, ieri pentru a III-a oară deja, pentru că mi-a plăcut prea mult, deși povestea e tristă. La început am vizionat un trailer, însă a fost îndeajuns de convingător și am decis să văd filmul. Povestea a fost un success din prisma subiectului: înlocuirea cleor două etape importante din viața unui om, copilăria și bătrânețea. Filmul este inspirat dintr-o povestire a lui F. Scott Fitzgerald, care, la randul lui, a fost inspirat de remarca lui Mark Twain: "ce păcat că cea mai bună parte a vieții vine la început, iar cea mai rea la sfârșit...".  După prima vizionare cuvintele nu-și mai aveau rostul, dar acum “se așează nestingherite pe o foaie albă de hârtie” la pachet cu rememorarea unor scene puternice din film, care lasă un ușor gust amar. 

Trailer The curios case of Benjamin Button 


La început…

Filmul începe cu imaginea unei bătrâne pe patul de spital care îi povesteste fiicei sale povestea de dragoste a vieții ei, în timp ce aceasta din urma frunzărește un jurnal.

Se continuă cu imaginea unei familii perfecte până în momentul nașterii primului copil. Acest moment este considerat declinul familiei respective: mama moare la nașterea copilului, iar tatăl decide sa îl abandoneze pe treptele unei case de bătrâni. De aici și subiectul filmului. Bebelușul este abandonat pentru că se naște bătrân, e un monstru și se pare că tatăl nu este suficient de puternic să-și accepte destinul. De aceea și numele de The curios case, tocmai pentru că e straniu de curios cum așa ceva ar fi posibil. Un nou-născut cu trăsăturile unui om de 80 de ani, a cărui viața decurge în sens invers și în loc să îmbătrânească, el întinerește. E curios cum își poate trăi viața astfel și mai ales cum se termină totul.

Imaginea "micului monstru" înfășurat în scutece este unul din acele momente care îți taie respirația, numai la gândul că ar putea exista așa ceva pe pământ, dar stați că vorbim de un film totuși. Cu toate aceste scena în sine nu are cum să nu provoace repulsie ținând cont că bebelușul are fața brăzdată de riduri, pielea uscata, pete din cauza îmbătrânirii și incapacitatea de a merge într-o prima faza decât în scaunul cu rotile sau în carje.
Numele lui este Benjamin Button, rol interpretat de Brad Pitt. El întinerețte frumos pe zi ce trece. Astfel de transformă dintr-un bătrân ghebos în scaun cu rotile la varsta de 5-6 ani într-un barbat fermecator (40-50 ani), respectiv copil cu chip rebel (9-14 ani). Deși este abandonat de tatăl său, este adoptat de o femeie de culoare, care îl iubește ca pe propiul copil. Mediul în care va crește e unul prielnic, o casă de bătrâni în care toți sunt la fel și nu are cum să fie discriminat.Acolo învață să îi asculte pe ceilalți, să cânte la pian, să recite versuri și deasemenea ia parte și la aniversări, unde o va cunoaște și pe cea care avea să fie mai târziu mama copilului său.

Cum era de așteptat povestea capătă o nouă dimensiune atunci când în context apare o femeie, o poveste de dragoste. Numele ei este Daisy (Cate Blanchett), nepoata unei femei de la casa de bătrâni. Daisy devinde treptat tovarășa de joacă a lui Benjamin și este singura care observă că el este diferit; vede ce se află dincolo de o piele uscată cu multe riduri.

Nu știu dacă este redat foarte bine în film ce simte cineva care întinerește pe zi ce trece, în timp ce toţi cei din jurul său îmbătrânesc și-i pierde pe fiecare pe rând. Dacă mă gândesc mai bine și pentru Benjamin funcționează același ceas, al înaintării în viață, pentru că învață, descoperă totul pas cu pas, Vorbim în acest caz de experiența pe care o acumulează de-a lungul vieții sale. Difeerența o face aspectul.

Cunoaște prima dată dragostea în jurul vârstei de 30 de ani, atunci când se întoarce acasă după ce o vreme fusese plecat să prindă gustul vietii. Are o mica idilă cu o rusoaică care îl învață să mănânce icre negre și să bea votcă. Sentimentul reapare în momentul în care se reîntâlnește cu prietena sa din copilărie, acum o dansatoare de succes, o femeie emancipată, aparent dificil de păstrat, Daisy. Pentru un moment destinele celor doi par să se intersecteze și trăiesc împreună o frumoasă poveste de dragoste, care se concretizează cu un copil, dar totul ia sfârșit în scurt timp. 

În înțelepciunea unei adolescențe zbuciumate ia decizia de a renunța la tot pentru a nu-i îngreuna situația femeii iubite, pentru a nu fi nevoită să crească doi copii în loc de unul, fetița lor. Așa că preferă să plece înainte să devină o povară.
Lacrimogen?  Poate.
 Dramatic?  Cu siguranță.
Plictisitor?  Depinde cum privești lucrurile. 

"You couldn’t raise the two of us" spune Benjamin, dar asta rămâne să descoperiți voi după vizionarea filmului, care nu ține mai mult de 3 ore. Unii ar spune că e mult, eu spun că merită!

The curios case of Benjamin Button are 13 nominalizări la premiile Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun scenariu, cel mai bun machiaj). Din distribuție fac parte: Brad Pitt, Cate Blanchett, Julia Ormond, Taraji P. Henson, Jason Flemyng. Regia este semnata de David Fincher (Zodiac, Panic Room, Fight Club) iar scenariul poartă amprenta lui Kelly Curley și Tom Reta.

Vizionare placută!
http://www.imdb.com/title/tt0421715/

02.03.2011

Mărțișorul ATRAG

Ieri, 1 Martie, membrii < ATRAG > (Asociația Tinerilor Români din afara granițelor) au împărțit mărțișoare în fața Universității "Al. I. Cuza" din Iași tuturor trecătorilor. Și nu au oferit orice mărțișoare, ci personalizate, cu steagul României și inscripția numelui ATRAG. Acțiunea a fost organizată de < Noii golani > în parteneriat cu cei de la < ATRAG> și a fost un succes.



Mărțișorul tricolor a avut priză la trecători astfel încât s-a ajuns la un număr de 350 de persoane care au primit acest simbol al primăverii. Distribuirea mărțișoarelor s-a făcut în intervalul orelor 14.00-15.00, așa cum am precizat mai sus, în fața Universității "Al. I. Cuza" din Iași, de către 10 membri ATRAG.

Mai jos aveți câteva imagini de la Operațiunea < Mărțișorul ATRAG>, care s-a încheiat cu succes.

Enjoy it!

http://www.noiigolani.ro/

 http://atrag.blogspot.com/

01.03.2011

În culori de Mărțișor

Oficial a sosit primăvara și cu ea și astenia specifică sezonului. Așa că am dat un search rapid pe Google să văd ce mai e nou în materie de mărțișoare, capitolul hand made.
Prima imagine care mi-a apărut este din categoria < Mărțișoare Butterflowers >, pictate cu acrylic (rezistent la apă), sub forma de broșe sau felicitări. Le găsiți în Piața Unirii din Cluj-Napoca în perioada 25.02.2011-02.03.2011. Cam departe dar sunt destul de drăguțe.



Mai jos am făcut un top 5 cu alte mărțișoare care mi-au atras atenția. Așa că dacă ați rămas în pană de idei aruncați o privire.

I.

 II.

 

III.

IV.


V.

 



Prin obiectiv

Am realizat și un al II-lea interviu, de această dată pe messenger. Tema este arta fotografică. În rândurile de mai jos îl veți descoperi pe Vlad Hurdubaia, un tânăr pasionat de fotografie. De ce l-am ales pe el? Pentru că îmi plac ideile pe care le transpune în pozele sale. Desigur aveți și adresa blogului său, <Moments from time> la finele interviului. 

Enjoy it!

Cristina Bărbuță (C.B.): Cum a luat naștere pasiunea ta pentru arta fotografică?
Vlad Hurdubaia (V.H.):  Pasiunea pentru fotografie există de mult,dar nu a fost scoasă la suprafață și exploatată :D. De fiecare dată când aveam un aparat foto în mână, începeam să fotografiez orice vedeam, dar atat . Până într-o zi, când am început , pur și simplu, să acord mai multa importanta la ce fotografiez si cum sa o fac. Am rasfoit   internetul dupa cursuri,blog-uri,reviste de unde am inceput sa învăț și încă o fac. Mai am mult de învatat și timp este din plin. De curand am început un curs foto, care se axeaza pe fotografia de studio.
C.B.: La început a fost chitara, acum fotografia. Reușești să le împaci pe amândouă?
V.H.: A fost un timp în care am neglijat chitara, eram prea prins de fotografie sa citesc cât mai multe : )), dar acum s-a restabilit balanța . Cum? Pur și simplu las fotografia și iau chitara și zdrăngănesc măcar o ora pe zi.
C.B.: Am văzut că ai deja un blog, unde cei interesați își pot aprecia munca. Te-ai gândit la o expoziție?
V.H.: Sigur. Dar mai târziu dupa ce voi căpăta mai multă experiență și voi realiza că fotografiile mele sunt apreciate de persoanele cu experiență.
C.B.: Ai un fotograf ale cărui poze le apreciezi?
V.H.:  Îmi place Sorin Onisor. Are un stil aparte, individual . Pe viitor poate voi avea placerea să mă alătur lui la o expediție foto . Știu că e deschis la astfel de lucruri.
C.B.: Ce lucruri te inspiră?
V.H. : Cred că muzica. Imi vin idei ascultând muzică. Dar când nu e asta , daca văd ceva ce îmi atrage privirea și interesul , vreau să îl fotografiez.
C.B. : Ce îți place să pozezi?
V.H. :  Îmi place macrofotografia , ca orice începator . Sunt curios cum arată toate lucrurile mici prin obiectiv. E o lume la care nu mulți dau importanță; mă refer la cei care nu sunt fotografi . Pe locul doi sunt toate celelalte categorii :))
C.B. : Pe ce mizezi mai mult, pe alb-negru sau pe jocul de culori ?
V.H.:   Sunt fotografii care arată mai bine în alb-negru și altele color. Încă nu am deprins un stil anume, merg pe amândouă . Dar știu că fotografia alb negru e mai pretențioasă ; sunt multe lucruri de care trebuie să ții cont în acest stil.
C.B.:Care este cea mai mare teama a ta în acest domeniu?
V.H.:   Mi-e teama să nu-mi fie plăcute fotografiile oricât aș încerca eu să iasă bine. Dar daca s-ar întâmpla acest lucru aș continua să fotografiez  pentru mine. Ar rămâne în continuare  un hobby.
C.B.: Cea mai ciudată poză facută de tine?
V.H.: Nu stiu, stai să caut :D, probabil ar fi la o clătita zâmbitoare : )). Nu ma întreba mai multe :D.
C.B. : Dacă tot a venit primăvara, oficial, spune-mi cum ar arăta o poza care descrie ziua de 1 martie ?
V.H.: O mulțime de persoane cu mărțișoare în piept și ghiocei în mână.
C.B.: Cum vezi tu imaginea unui mărțișor perfect pentru cineva drag ?
V.H.: Ar arăta ca cel mai scump mărțisor . 
C.B.: Participi la un concurs foto pe tema “Iașul în culori de mărțișor”, cum ar arăta o astfel de poză si de ce?
V.H.: Cred că aș căuta un parc sau o zona unde ar fi multă lume la plimbare, bucurându-se de primăvara ce bate la ușă. Bineînțeles nelipsind mărțișoarele și ghioceii. De ce? Pentru că reprezintă un simbol al primăverii.

Pentru a vă scălda ochiul în culori



1 Martie, o tradiție uitată?


Nu de mult era un obicei, care văd că acum se mai păstrează doar în rândul picilor, care merg la grădiniță, dar la noi ba.  Păcat, era un obicei frumos, un gest frumos. Așa cum o spune și titlul e vorba de ziua de 1 Martie și de acel gest drăguț de a oferi mărțișoare celor dragi. Obiceiul e ca fetele să le dea mărțișoare băieților în prima zi a lunii Martie și ele să primească de la ei pe 8 Martie. Dar așa cum era de așteptat nimic din ce e frumos nu ține la noi la români. În acest sens am realizat un mini interviu pe mail, că doar dispunem de tehnologie, să mă conving cum stau treburile. Așa că am luat la „descusut” una bucată student, dispus să-mi împărtășească părerea sa.
„Victima” este un student la Istorie, Marian Hariuc, membru ATRAG (Asociația Tinerilor din afara granițelor), ținând cont că cei din ATRAG și-au propus să ne surpindă plăcut și în acest an.

Cristina Bărbuţă (C.B.): Ce înseamnă pentru tine 1 Martie?
Marian Hariuc (M.H.): Ca pentru orice om, 1 Martie reprezintă prima zi de primăvară. Luna martie este, până la urmă, o lună ca toate celelalte, dar  importanţa mărţișorului îi
conferă o altă imagine.
C.B.: Ce fel de imagine?
M.H.: O imagine falsă. Sărbătoarea ar trebui sa rămână într-o zi, nu să-și răsfrângă importanța asupra întregii luni, "luna mărtisorului".
C.B.: Îţi mai amintești cum arăta primul mărţișor pe care l-ai oferit și cui??
M.H.: Îmi este foarte greu să răspund la această întrebare, dar bănuiesc că primul mărţișor l-am oferit unei fete și a avut o încărcătură sentimentală deosebită. Prin urmare, nu contează cum arăta acel mărţișor, ci mai degrabă simbolul său.
C.B.: Care a fost cel mai haios mărţișor primit?
M.H.: Îmi amintesc că odată am primit un mărţișor cu un capac de Coca-Cola în interior; l-am pierdut ulterior.
C.B.: Cum era prima zi din Martie în copilărie, în comparaţie cu prezentul?
M.H.: O zi în care trebuia sa cheltuiesc mulţi bani: flori, mărţișoare, felicitări și multe altele.        
C.B.: Dar mărţișoarele?
M.H.: În orice caz, mai frumoase decât acum.Probabil vârsta este cea care mi-a schimbat atitudinea faţă de această „sărbătoare”.
C.B.: Obiceiul de a dărui mărţișoare a dispărut?
M.H.: Lumea nu prea se mai înghesuie ca în alte vremuri la standurile cu mărțișoare. Poate eu sunt de vina că văd situația mai sumbru, dar în orice caz, tinerii nu mai au același interes ca acum cîțiva ani, nu-i mai poți atrage atenția unei fete doar cu un mărțisor; sunt multe alte mofturi pe care tu ca băiat să le îndeplinești. Cazul nu este unul diferit nici în ceea ce îl privește pe băiat. Suntem în plină perioadă de uitare și de  devalorizare a tradiției.
C.B.: Am înțeles că ATRAG iese astăzi în stradă pentru a împărți mărțișoare. Cum v-a venit această idee?
M.H.: Am încercat să profităm de importanţa pe care ziua o poartă în societate și am ales să iniţiem o acţiune cu scop civic.
C.B.: De ce aţi ales să daţi să oferiţi mărţișoare cu tricolor?
M.H.: În ultimul timp, am sesizat o tendinţă de îndreptare spre lucrurile simple, în special în rândul tinerilor. Suntem nevoiţi să recunoaștem că pentru mulţi români, tricolorul a devenit o banalitate în viaţa lor, un lucru simplu ce poate stârni interes.Trebuie să readucem tricolorul în locul pe care îl merită, acela de simbol al culturii și spiritualităţii naţionale românești.
C.B.: Tu ce faci cu mărţișoarele care le primești, le păstrezi?
M.H.: Evident că le păstrezi ca amintire. E greu de spus dacă voi primi vreun mărţișor; eventual de o fată care încă își mai trăiește amintirile din copilărie și care vrea să uite, măcar pentru o zi de dificultatea drumului spre maturitate.

Deci se poate. Dacă anul trecut de 8 Martie membrii ATRAG au format un 8 și o inimă din cartonașe roșii, anul acesta de 1 Martie,împreună cu grupul de iniţiativă Noii Golani, vor fi prezenţi în faţa Universităţii cu mărţișoare.
 Pentru mai multe detalii e nevoie doar de un click.