Eu în pași de search...pe Google

Haideți să continuăm lista experimentelor și să dăm un search pe Google cu numele nostru. Câți dintre voi ați făcut deja asta? Nu sunteți curioși să vedeți rezultatele?

Eu am fost curioasă și am făcut acest lucru. Tastez Cristina Bărbuță și dau un enter. Primul lucru care apare este blogul meu, pe care il citiți în momentul de față și...cam atât. Nu vă imaginați că sunt de negăsit ci doar că am grijă să apar peste tot, să spunem că „lucrez sub acoperire”. Rescriu numele, dau enter și în sfârșit găsesc mai multe rezultate.

Mă număr printre utilizatorii de facebook doar că nu sunt înregistrată cu numele întreg și m-am numărat cândva și printre persoanele care socializau pe Hi5, doar că acum nu mai e în trend așa că mi-am făcut și eu „carte de față” (în traducere), mai bine zic carte de vizită.

După cum ați putut afla și de pe blog sunt studentă în anul III la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, secțiunea Jurnalism. Mă caractezează optimismul și buna dispoziție fără de care fiecare zi s-ar defini prin monotonie. Văd viața ca pe o provocare căreia îi pot face față fără prea multe ezitări. Prin secțiunea "Dear Winter" am încercat să redau câteva peisaje frumoase de iarna care să vă binedispună, ceea ce înseamnă călătorii si fotografii, două lucruri care-mi plac. De restul blogului vă ocupați voi.

Haideți să vedem ce spune și profilul meu Facebook.

Aceleași informații ca cele de mai sus, la care se adaugă tipul de muzică pe care îl ascult și pot spune că sunt indulgentă cu orice gen în afară de manele; ce filme urmăresc; cu precădere comedii și de groază, dar recunosc că din când merge și câte unul psihologic, de exemplu  “The Secret”. Nu utilizez televizorul prea des, pentru că la cămin nu am, dar când prind telecomanda în mână trag cu ochiul la știri și filme.

Mă ghidez după sintagma “Viața este frumoasă dacă știi cum să o trăiești”, așa că încerc să mi-o înfrumusețez zilnic.

Nu sunt adepta miilor de poze cu mine, ci le prefer în număr mic și cât mai simple, dar în același timp expresive. Cu alte cuvinte îmi place tot ceea ce înseamnă simplu. Astfel că pe profilul meu nu ve-ți găsi mai mult de 4 fotografii încărcate de mine și încă alte 20 în care au avut grijă alții să mă tăguiască, dar nu e asta o tragedie. Apropo de faptul că nu am poze decât cu mine și că alții au poze cu mine, am fost întrebată de ce nu am poze cu cei dragi mie, dar cred că nu trebuie să-i pui pe un site ca să le arăți că le ești prieten, e deajuns să-i ai în suflet și ei să știe asta.

Cât despre perspective de viitor, mă văd undeva în postura de PR-ist și nu de jurnalist, așa cum s-ar aștepta toată lumea, pentru că urmez cursurile Facultății de Jurnalism.

Deasemenea numele meu apare și pe www.cuzanet.ro, agenția de știri a Universității, la care am făcut practică în anul II de facultate. Ceea ce m-a surprins este faptul că mi-am regăsit numele în listele de cazare de la cămin, sincer nici nu credeam că se mai găsesc pe net, dar niciodată sa nu spui niciodată.

Și acum la sfârșit trag linie și zic bine că numele se regăsește doar atât și nu în articole gen cancan sau mai știu eu pe ce bucăți de hârtie.

P.S.: Numele Cristina Bărbuță apare desigur pe mai multe site-uri pe Google. Pentru început e Director General al Direcției Generale Buget și Credite Externe, deine membru al unui site de femei www.ele.ro, preia statutul de Secretar General și ulterior funcția de director financiar al Ministerului Sănătății.

Of course that’s not me!

Românul făr' de internet

În sfârșit am ajuns și la cea mai întâlnită înrebare din ultima vreme: „Ce ne-am face fără internet? Cum ar arăta viața noastră fără mediul online?”

Răspunsul este chiar în fața noastră, dar poate suntem prea orgolioși să-l strigăm din toți rărunchii, ne-ar fi cu siguranță mai bine. Trăim într-o eră în care tehnologia ne-a acaparat total atenția. Am ajuns să fim „sclavii” telefonului, televizorului și mai nou ai internetului, care acum ocupă un loc important în viața noastră, ba mai mult: ne ocupă tot timpul.

Este evident că nimeni nu recunoaște acest fapt ci îi este mai ușor să dea vina pe generațiile care vin din urmă, doar ei își petrec copilăria în fața unei mașinării, noi ăștia mai mari nicidecum, vorba aia suntem destul de maturi și ne cunoaștem limitele. Poate că problema este tocmai la noi, cei mai mici ne iau drept exemplu, pentru că la urma urmei am fost și noi copii și îi imitam pe alții. Dar oare cum ne-am putea umple acel timp mort, pe care-l petrecem pe internet?

Unii ar zice că pentru cei mici nu ar fi probleme, ei oricum ar recurge la joacă, dar noi am intra într-o rutină de nedescris. Eu țin să îi contrazic. Eu cred că viața e frumoasă...dacă știi cum să o trăiești. Viața e ca o piesă de teatru, care-ți rămâne întipărită în minte nu după cât a durat ci după cât de frumoasă a fost. În fiecare zi ești actorul propriei piese de teatru, ai noroc că poți alege dintr-o gamă infinită de activități pe care să le faci zilnic. Să stai de dimineața până seara pe internet, aia dat rutină!

Trebuie să recunosc că mă număr printre utilizatorii mediului online, dar încerc să nu exagerez cu acest lucru. Hai să vedem ce aș face eu dacă nu ar exista așa zisul nostru prieten.

O rutină deja știută de toată lumea pe care totuși o precizez: modalitatea de a-mi începe ziua -  un mic-dejun copios și o ceașcă de cafea cu un parfum îmbietor la care se adaugă celelalte două mese. Tot în cadrul activitățor zilnice intră și traseul facultate – cantină - cămin- bibliotecă,  vorba aia sunt studentă în anul III și am de scris o licență. Merge din când în când un somn de frumusețe, relax cu un radio și o pereche de căști și cam aici s-a încheiat programul. Ce monotonie, ziceți voi nu?

De abia acum începe programul meu, hai să-i spunem micul experiment, câte zile fără internet. În loc să socializez pe facebook mai bine aș face face to face cu ai mei prieteni, nicidecum cu persoanele necunoscute care îmi mai lasă câte un comment.

Sunt lucruri mai importante care ar trebui să aibă prioritate. De exemplu aș pune mai mult accent pe persoanele din jurul meu, care-mi sunt aproape, pe care știu că oricînd mă pot baza, știți cum se spune: „Nu te obosi să-ți împarți timpul cu persoane care nu sunt dispuse să facă la fel, cu cele care ti l-ar dedica în totalitate, fără să ceară nimic în schimb”.

În astfel de cazuri ne-am îndrepta cu pași repezi spre mall, cinema, bowling, un club de biliard, am organiza marea ieșeala, cum zic cei de la Vodafone. Am mai spus doar că

oicum nu contează unde ești atît timp cât ești bine acompaniat. Continuând lista,

plimbările în natură s-ar înmulți cu siguranță, chiar dacă e iarnă ar merge și o vizită la Grădina Botanică și de ce nu mici excursii prin țară. Oricât de mult m-aș strădi mi-e imposibil să stau acum să enumăr n activități, cele mai frumoase momente sunt cele neplănuite, e greu să cred că nu se va ivi câte ceva diferit de făcut în fiecare zi. De precizat e faptul că dacă nu ar fi internetul aș citi mai multe cărți și nu aș lua rezumatele, dar trecem cu vederea peste asta. Ce e de reținut e faptul că am avea mai mult timp pentru lucrurile care ne plac, care ne fac fericiți: mai mult timp cu familia, cu prietenii, mai mult timp pentru noi, pentru a merge la teatru, operă, lansări de carte, pentru a merge la un curs de fotografie, de desen. Activități se găsesc în fiecare zi, trebuie doar să ne dorim, să avem curajul să alegem, pentru că de noi depinde tot ceea ce facem.

                                        

Pe internet ești doar “un alter ego”, pentru că poți fi oricine vrei tu dar nu ești real! Astefl  îi afectezi și pe cei din jurul tău, după cum veți vedea și în filmulețe.

Hai să fim realiști, chiar așa de mult depindem de internet? Chiar nu putem trăi fără să socializăm, să bloguim? Într-adevăr toată lumea virtuală e doar la un click distanță, dar ce satisfacție avem dacă ne atingem obiectivele atât de ușor, fără să depunem un minimum de efort...printr-un simplu clik?

Trebuie să vă mărturisesc că experimentul meu a fost CÂNDVA pe jumătate trăit, dar din circumstanțe care acum mi se pare banale a fost subit suspendat, promit să revin aupra lui!

P.S.: Get your own life!