20.02.2011

Eu în pași de search...pe Google


Haideți să continuăm lista experimentelor și să dăm un search pe Google cu numele nostru. Câți dintre voi ați făcut deja asta? Nu sunteți curioși să vedeți rezultatele?
Eu am fost curioasă și am făcut acest lucru. Tastez Cristina Bărbuță și dau un enter. Primul lucru care apare este blogul meu, pe care il citiți în momentul de față și...cam atât. Nu vă imaginați că sunt de negăsit ci doar că am grijă să apar peste tot, să spunem că „lucrez sub acoperire”. Rescriu numele, dau enter și în sfârșit găsesc mai multe rezultate.
Mă număr printre utilizatorii de facebook doar că nu sunt înregistrată cu numele întreg și m-am numărat cândva și printre persoanele care socializau pe Hi5, doar că acum nu mai e în trend așa că mi-am făcut și eu „carte de față” (în traducere), mai bine zic carte de vizită.
După cum ați putut afla și de pe blog sunt studentă în anul III la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, secțiunea Jurnalism. Mă caractezează optimismul și buna dispoziție fără de care fiecare zi s-ar defini prin monotonie. Văd viața ca pe o provocare căreia îi pot face față fără prea multe ezitări. Prin secțiunea "Dear Winter" am încercat să redau câteva peisaje frumoase de iarna care să vă binedispună, ceea ce înseamnă călătorii si fotografii, două lucruri care-mi plac. De restul blogului vă ocupați voi.
Haideți să vedem ce spune și profilul meu Facebook.
Aceleași informații ca cele de mai sus, la care se adaugă tipul de muzică pe care îl ascult și pot spune că sunt indulgentă cu orice gen în afară de manele; ce filme urmăresc; cu precădere comedii și de groază, dar recunosc că din când merge și câte unul psihologic, de exemplu  “The Secret”. Nu utilizez televizorul prea des, pentru că la cămin nu am, dar când prind telecomanda în mână trag cu ochiul la știri și filme.
Mă ghidez după sintagma “Viața este frumoasă dacă știi cum să o trăiești”, așa că încerc să mi-o înfrumusețez zilnic.
Nu sunt adepta miilor de poze cu mine, ci le prefer în număr mic și cât mai simple, dar în același timp expresive. Cu alte cuvinte îmi place tot ceea ce înseamnă simplu. Astfel că pe profilul meu nu ve-ți găsi mai mult de 4 fotografii încărcate de mine și încă alte 20 în care au avut grijă alții să mă tăguiască, dar nu e asta o tragedie. Apropo de faptul că nu am poze decât cu mine și că alții au poze cu mine, am fost întrebată de ce nu am poze cu cei dragi mie, dar cred că nu trebuie să-i pui pe un site ca să le arăți că le ești prieten, e deajuns să-i ai în suflet și ei să știe asta.
Cât despre perspective de viitor, mă văd undeva în postura de PR-ist și nu de jurnalist, așa cum s-ar aștepta toată lumea, pentru că urmez cursurile Facultății de Jurnalism.
Deasemenea numele meu apare și pe www.cuzanet.ro, agenția de știri a Universității, la care am făcut practică în anul II de facultate. Ceea ce m-a surprins este faptul că mi-am regăsit numele în listele de cazare de la cămin, sincer nici nu credeam că se mai găsesc pe net, dar niciodată sa nu spui niciodată.
Și acum la sfârșit trag linie și zic bine că numele se regăsește doar atât și nu în articole gen cancan sau mai știu eu pe ce bucăți de hârtie.
P.S.: Numele Cristina Bărbuță apare desigur pe mai multe site-uri pe Google. Pentru început e Director General al Direcției Generale Buget și Credite Externe, deine membru al unui site de femei www.ele.ro, preia statutul de Secretar General și ulterior funcția de director financiar al Ministerului Sănătății.
Of course that’s not me!

Niciun comentariu: